Intelectualpolitica

In cele ce urmează doresc sã mă refer în special la impactul artei asupra politicii şi viceversa. O chestiune generatoare de trei întrebări, la care voi incerca să le potrivesc cîte un răspuns:  1. Ce devin intelectualii cînd se implicã în politică? 2. Ce devine politicianul cînd este privit prin prisma unui om de condei?

Aşa cum interacţiunea dintre arta şi politică nu este un subiect nou, el cunoscând o dezvoltare solidă de-a lungul timpului, interferenţa dintre cele două domenii complementare poate fi aprofundată în urma familiarizării cu lucrările unor gânditori de marcă, cum ar fi Giovanni Sartori, Raymon Aaron, Robert Dahl, Alexis de Tocqueville, Mircea Eliade, Mihai Eminescu și atîţia alții care au avut ca obiect de studiu triada arta-politica-puterea.

Inainte de epoca maselor paradigma iniţială privind politica, arta şi mass-media arăta cam aşa: jurnalist-public, artist-public, om politic-public. Odată ajunşi la epoca  maselor, una din expresiile favorite ale timpului nostrum prin excelență democratic, unde formarea opiniei se atribuie  la Mass Media, au apărut interfeţele, după cum exprimă relaţiile :

  • jurnalist, producător-prezentator-public
  • compozitor-producător-artist-public
  • textier,consultant-om politic-public.

Din cele menţionate deducem  concluzia că interfaţa este cea care  transformă teatrul politic. Pe vremuri, în epoca anonimatului, interfeţele reprezentau pilonul de sprijin, acum, în epoca identităţilor, explozia canalelor de comunicare devalorizează interfeţele.

Literatura face piarul umanist, astfel încât numeroşi lideri politici au excelat în domeniul artei. Insă uneori impactul artei şi a culturii asupra unora poate fi fatal, aici menţionînd  nulitatea acesteia în politica antiumană promovată de Hitler, care a şi scris  cartea “Mein Kampf” (în traducere ‘’Lupta mea’’,’’Provocarea mea’’,’’Batalia mea’’), unul dintre cele mai complexe surse de documentare despre frământările ideologice din preajma celui de-al doilea Război Mondial, cu elemente de autobiografie şi descrierea motivelor şi metodelor de accedere  la putere, dar şi a a scopurilor urmărite prin  preluzarea acesteia.  Dictatorul a conferit un impact deosebit în epocă scandaloasei sale cărţi prin enunţarea unor idei simple şi populiste, inumane şi revanşarde, care alinau frustrările nemţilor înjosiţi prin condiţiile impuse după prima conflagraţie mondială.  Să se datoreze cumva notorietatea acestei lucrări şi interferenţei dintre artă şi politica în caracterul extreme de compex al lui Hitler?

Să luăm alt exemplu, cum ar fi, faimosul prim ministru şi om politic britanic Winston Churchill, care nu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru pace, asa cum se aştepta oricine, datorită contribuţiei sale la înfrângerea Germaniei naziste şi la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale. In mod ciudat, după cum afirmă toţi biografii lui Churchill, Comitetul Nobel s-a gândit să-l recompenseze pe Winston Churchill pentru activitatea sa literară. Situaţie aproape hilară dacă ne gândim că Churchill era şi un pasionat pictor. Astfel,  în anul 1953 Sir Winston Leonard Spencer Churchill a primit premiul Nobel pentru “descrierea măiastră deopotrivă biografică şi istorică şi, de asemenea, pentru oratoria desăvârşită întru apărarea valorilor umane”. De fapt, Churchill a primit premiul pentru lucrarea sa intitulată “ Al doilea Razboi Mondial “. Aici şirul ar putea continua, politicienii, teribilii oratori şi dictatori mai pot fi şi oameni ai artei.

Munca unui politician presupune multe discursuri – pentru a-şi promova şi susţine obiectivele – dar şi redactare, punerea gândurilor pe hârtie. De aceea este normal ca un politician să publice cărţi. Fostul conducător al PCUS si a URSS Leonid Brejnev cu a sa ‘’Trilogie’’ (Malaia Zemlea, Vozrojdenie, Telina), care a înscris un record editorial al epocii sovietice, constituie un exemplu elocvent al confluenţei dintre politică şi scris. Asta cu toate că în epocă s-a glumit copios pe sema faptului că respectivele scriituri nu au fost scrise chiar de Brejnev, ci de scribii de la curtea liderului communist.

In contextul integrării europene a Republicii Moldova  ţin să menţionez  şi despre  apariţia a ‘’Six battles that shaped Europe’s Parliament“ („Şase lupte ce au conturat Parlamentul Europei“) este una din cele mai recente cărţi , scrisă de fostul secretar general al Parlamentului European, Julian Priestley. Cartea vorbeşte despre creşterea influenţei Parlamentului European, iar autorul poate fi considerat foarte bine informat.  Tot aici îl putem cita şi pe fostul premier al Belgiei,  preşedinele Partidului Popular European WIlfried Martens, cunoscut politician de talie internaţională. Ultima lui carte autobiografică, apărută recent în mai multe limbi poartă titlul “I struggled; I overcome!”. Autorul descrie vasta sa activitate în procesul de construcţie a Uniunii Europene şi de extindere a acesteia în fostul spaţiu comunist.

Insă întrebarea care mă preocupă aici este urmăoarea : Ce metamorfoze suferă intelectualii atunci cind se implică în politică? Aici mişcarea dinspre un domeniu spre celălalt are loc în ambele sensuri: lideri politici care devin scriitori şi scriitori care devin lideri politici.

Mai este şi cazul în care, un intelectual este tratat drept o armă împotriva puterii. Iar în regimurile antidemocratice activitatea literară poate să fie blocată şi ‘’intemniţată’’ odată cu intelectualul. Cazul lui Radu Gyr este deja crestomatic. Acest poet de o uriaşă forţă artistică şi o intensă trăire mistică a facut închisoare politică în total timp de 21 de ani sub trei regimuri:dictatura  regală, antonesciană şi comunistă.A fost condamnat la moarte pentru poeziile sale, în special pentru poemul “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” de către regimul communist. Peste un an după condamnare, pedeapsa capitală i-a fost înlocuită cu muncă silnică pe viaţă.

Rolul intelectualilor s-a facut văzut şi în spaţiul dintre Prut şi Nistru începând cu anul 1986, Uniunea Scriitorilor a provocat nu doar ruperea treptată de Imperiul Roşu, ci şi o revoluţie naţională. Arma lor principală a fost  săptămânalul  de opt pagini: „Literatura si Arta” şi  revista “Nistru”. Niciodată, poate, în istoria românilor, literatura şi arta n-au jucat un rol atât de mare în deşteptarea naţională. De îndată ce briza Perestroikăi a adus o relaxare a cenzurii, scriitorii de peste Prut au intrat în arena ca nişte gladiatori, transformându-şi condeiul în paloș.

In Republica Moldova această metamorfoza are un specific, intelectualii fiind dependenţi de   ‘’concubinajul’’ artei şi politicii. Să luăm exemplele  scriitorilor activi ce au fost declanşatori ai mişcării democratice de renaştere naţională şi democratizare în perioada “Perestroika”, până la destrămarea URSS, dar şi ceva mai tîrziu. In Republica Moldova  printre  deputaţii în parlamentul 1990-1993 care au scris cărţi, se numără, deputat în Congresul deputaţilor URSS, care a suferit un straniu accident rutier în mai 1989. Să fie acest din urmă exemplul  în calitate  de răspuns la  ‘’ce devin intelectualii cînd se angajează în politică’’?

Dumitru Matcovshi, caracterizat ca fiind, ‘’un adevarat bărbat şi reazem al neamului’’, care s-a aflat pe linia intâi în lupta pentru valorile noastre naţionale. Implinirea a 70 de ani  a Marelui  poet national  Dumitru Matcovschi, cărui,la omagiul septuangenar i-au fost aduse un şir de  cuvinte de laudă,de la cei prezenţi,printre ei fiind şi Gheorghe Duca, ce a accentuat valoarea textului scriitoricesc, menţionând că Dumitru Matcovschi s-a impus în literatura română prin mesaj autentic. „Este un scriitor care s-a afirmat în toate genurile literar-publicistice. Poezia sa este cea mai cântată. Circa 200 de poezii s-au contopit cu muzica şi vor ramane în patrimoniul nostru naţional.

S-a amintit şi de faptul că scriitorul Dumitru Matcovschi , a fost prima victimă a regimului totalitar când, în 1968, volumul său de versuri „Descântece de alb şi negru” a fost dat la cuţit, iar tirajul acestuia a fost ars. Ţin să menţionez,că la omagiu s-au publicat  carţile lui Dumitru Matcosvschi: ’’Poet şi om al cetăţii” (volum colectiv care inaugurează colecţia „Personalităţi notorii”) şi „Neamul Cain” (versuri de Dumitru Matcovschi), apărute la Editura „Ştiinţa”. Dumitru Matcovschi ne-a dat o lecţie de demnitate şi de morală creştină, îndemnându-ne să găsim răspunsuri la veşnicele noastre întrebări retorice: unde ne sunt valorile, istoria şi limba română, de ce ne complacem în mizerie şi ne cârpim istoria ca un neam al nevoii? Nimeni nu a uitat că Dumitru Matcovschi, în calitatea sa de redactor-şef al revistei „Nistru”, publică în 1988 istoricul articol „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mandacău, care a aprins flacăra conştiintei naţionale în lupta pentru alfabetul latin. In „Basarabia” lui Matcovschi a vazut lumina tiparului Sfânta Scriptură (in alfabet latin), „Doina” lui Eminescu, romanul lui Panait Istrati „Spovedania unui invins”, romanul lui Constantin Stere „In preajma revoluţiei”.

Activitatea literară  a fost completată de cea politică ,şi  în cazul lui Nicolae Dabija, autorul maximei: ‘’Politica noastră este limba română ‘’, care în anii 1990 – 1994 şi 1998 – 2001 a fost deputat în Parlamentul Moldovei, aducând contribuţii mari la democratizarea şi decomunizarea societăţii basarabene, ruperea Republicii Moldova de imperiul sovietic şi revenirea la contextul ei natural, românesc şi european. In anii 1989 – 1991 a fost deputat în Sovietul Suprem al URSS, unde a fost unul dintre iniţiatorii condamnării Pactului Ribbentrop – Molotov şi a lichidării consecinţelor acestuia. A adus o contribuţie deosebită la legiferarea limbii române şi a revenirii ei la alfabetul latin în Basarabia.

Din cele schiţate aici sper am reuşit să creionez sumar răspunsul la chestiunea efectulului angajării intelectualului în politică, exemplificind prin meritele unui intelectual în contextul   unei societăţi  democratice fragile.  Intelectualitatea basarabeană trebuie să fie ca apostolii lui Hristos, care să propovăduiască adevărul, acesta constituind principiul legăturilor care urmează şi poate să ne unească. Dar ce poate să ne unească mai mult decât pericolul care ameninţă toate generaţiile care vor veni după noi? Nu situaţia când un popor e subjugat e tristă, ci aceea când un popor vrea să fie slugă.  Însă întrebarea care mă frământă este: oare un intelectual, marcat de spinoasa crudă  viaţă  politică, nu este tentat să rescrie politica prin intermediul textelor sale? Asupra acestui fapt ramine sa cugetăm , interpretări fiind numeroase.

Intelectualii din Republica Moldova,  cuprinşi de aventura politicii, au contribuit puternic la  cultivarea statorniciei noastre în a preţuierea valorilor naţionale.  Un lucru e cert. Odată ce un intelectual este angajat în politică, el trebuie să fie curajos, păstrîndu-şi în acelaşi timp credinţa, demnitatea şi conştiinţa imaculată. Asta pentru intelectual devine glasul poporului, purtătorul vrerilor lui, dar şi purtătorul lui de cuvânt.

Deşi reprezintă un alt gen de experienţă umană, complet diferit de politică, arta are o dimensiune politică. Ideea unei dimensiuni politice a artei poate fi înţeleasă în sensuri foarte diferite : referindu-se fie la (pre)judecăţile sau presupoziţiile politice ale artistului, fie la intenţiile lui politice, ori la efectele politice ale operei lui. Un răspuns general pertinent la problema relaţiei dintre artă şi politică este dificil de dat, avînd în vedere diversitatea practicilor artistice, de la artele plastice la cinematografie, trecînd prin teatru şi literatură. In contextual Republicii Moldova aceasta dimensiune  politică a artei este privită prin prisma acelui om  de condei, care  îşi  dedică  energia activităţii  literare şi politice pentru a ajuta la afirmarea  propriei colectivităţi ca naţiune politică în devenire.

În puţine state din lume limba şi istoria sunt politizate. La noi, dacă vorbeşti limba română înseamnă că faci politică. Se face politică din denumirea limbii. Dacă în alte ţări este imprevizibil viitorul, la noi trecutul este imprevizibil. Cum vine un partid la putere, cum schimbă istoria: eroii naţionali devin trădători şi invers. Deci, numai prin mjloacele politice intelectualii tind să-şi atingă scopul, iar angajarea politică deseori îi răpeste din lumea pură a artei.

Ce este arta politică în Republica Moldova? De-a lungul timpului arta politicii a fost definită în mod diferit.. Pentru unii adevărul ei stă în ştiinta guvernării înţelepte, rămânând să se răspundă la întrebarea simplă, dar fără răspuns: Ce este întelepciunea; pentru alţii – în autoadministrarea prin deliberare a unei comunităţi formate din oameni liberi şi egali în drepturi. (Ca în practică aceştia sunt foarte greu de găsit – fie că nu sunt egali, fie că nu sunt liberi, fie că ambele – nu trebuie să împiedice puritatea teoriei.) Pentru alţii, politica este arta de a distinge prietenii de duşmani, cunoscându-se faptul că de cele mai multe ori ei sunt de nedistins. Aristotel a asociat politica eticii, considerând că justiţia şi echitatea constituie virtuţile ei supreme. (De atunci au trecut, însă, peste două mii de ani!) Platon a atribuit-o filozofilor, cărora le-a cerut să lase deoparte, pentru un timp, contemplarea ideilor eterne, pentru a reveni in „peşteră”. (Din fericire, majoritatea nu s-a grăbit sa-i urmeze povaţa.)

Ceea ce vreau să spun este că lucrurile nu s-au clarificat prea mult în privinţa politicii, în pofida încercărilor repetate ale atâtor minţi strălucite. Iată de ce se pare că există încă un teren larg deschis de acţiune practică şi teoretică. Ceea ce au constatat imediat politicienii noştri şi iată că au inovat: la intrebarea ce este politicul sau arta politicii, ei ar răspunde în cor (dacă ar vrea să fie sinceri) că nimic altceva decât arta şantajului, aplicat pretutindeni, oricui şi utilizând orice resurse.

Mă întreb,dacă în Republica Moldova, în afară de intelectuali, care se manifestă în general ca patrioţi, există un patriotism al oamenilor obişnuiţi, al funcţionarilor, muncitorilor şi ţăranilor?Astfel, această nedumerire aduce cu sine ce-a de-a treia întrebare: ce devine politicianul cind  este privit prin prisma unui om de condei? Este oare acest fapt  un alt rol, pe care şi-l asumă pentru a fi  numit şi el patriot  sau intelectual, ca prin aceasta să  ‘’vîndă’’ adevărul? Dar tot mai multă lume îşi dă seama care este adevărul şi care e minciuna, ultima devenită politică de stat în R. Moldova. Suntem una dintre puţinele ţări din lume în care adevărul este politizat.

Revenind la  legătura dintre artă,  politică şi mass-media, tin să  menţionez  aportul lui Nicolae Dabija, scriitor şi om politic, în  crearea  principalului ziar de opoziţie ‘’Literatura şi arta’’,care  este un veritabil luptător pentru menţinerea patriotismului . Având în vedere experienţa sa în lupta naţională, mijloacele de acţiune ale puterii sperăm nu vor fi cele care-l  vor marginaliza, agresa sau  elimina , cum se întâmplă frecvent într-un regim comunist atunci cînd un intelectual se implică în politică.

Intelectualii care fuseseră aleşi deputaţi în parlamentul URSS şi în cel al R. Moldova, au creat acest stat, rupându-l de URSS, luptând pentru independenţă faţă de imperiul lui Gorbaciov .  Astăzi intelectualii sunt cei acuzati  că lupta împotriva statului,  pledând pentru „lichidarea” lui şi pentru „unirea acestuia cu România”.

Nu putem trece cu vederea,neîntrecuţii cîntăreţi,soţii  Ion şi Doina Aldea Teodorovici, ce au fost primii care în anii 90′ au cântat despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova). Împreună, au militat pentru unirea Basarabiei cu  România . Au optat pentru revenirea la limba română şi grafia latină..Cuvintele ce le voi înşira aici,sunt prea sărace pentru a exprima valoarea acestora. Doina şi Ion Aldea Teodorovici, au devenit un simbol al cântecului de libertate şi a celor mai sacre aspiraţii ale românilor din stânga Prutului.

Mai sus vorbeam despre reversibilitatea fenomenului  în care un intelectual devine politician şi un politician devine intelectual, care în cazul  ţării noastre este  prezent într-o singură direcţie. Dat fiind că,mijloacele politice şi activitatea politică fiind  instrumentele de realizare a scopurilor unui  intelectual.

Ar fi fost complet inadecvat un parcurs logic şi cronologic al unui asemenea subiect, vast, dar şi ambiguu. In plus, lipsesc deseori acele „probe vitale“ – amănuntele biografice şi psihologice verificate sau verificabile – ale relaţtiei dintre artă, politică şi mass-media.

Pentru a finaliza, aş  sublinia o altă  tangenţă ce ţine  a vă trezi  curiozitatea  şi mai mult,  care va genera noi descoperiri privind relaţia  dintre artă şi politică şi anume că anarhismul a fost de mult timp asociat cu artele creative, în mod particular cu muzica şi literatura. Au împartăşit aceste trăsături şi alte mişcări radicale politice, cum ar fi socialismul, comunismul, și chiar fascismul.

Aşa cum David Weir , susţinea în Anarchy and Culture(Anarhie şi cultură) că anarhismul a avut succes doar în sfera avangardismului cultural din cauza eşecului în a deveni o mişcare politică; cunoscător al intenţiilor anarhismului de a depăşi bariera dintre artă şi activismul politic, Weir sustine că aceste lucruri nu au fost obţinute în realitate.

Weir sugerează că pentru ideolog ar fi posibil a adaptaestetica la politică„, dar ca „din perspectiva unui poet” o soluţie ar fi a „adapta politica la estetică”.curios este faptul,că numeroşi artişti au fost fie inspiraţi de conceptele anarhiste, fie, prin intermediul muzicii şi a sunetului, au promovat ideile sau politica anarhistă.

Politicieni sau intelectuali? Care este legătura dintre artă, politică şi putere? Care este impactul artei asupra politicii şi viceversa? Ce devine scriitorul când se angajează în politică? Ce devine politicianul când se angajează în artă şi literatură? In speranţa că am reuşit să vă  ofer câteva clarificări în acest sens, va las sa reflectaţi asupra acestora şi să potriviţi răspunsul propriu …


Anunțuri